Muzica înseamnă libertate.

Alexandra STANCIU, fagot

Vă invităm să faceți cunoștință cu echipa instrumentiștilor din Laboraborul de Muzică!

Alexandra Stanciu cântă de la 10 ani la FAGOT, iar sunetul lui îl compară cu mormăitul unui urs sau cu glasul pământului. Muzica înseamnă pentru ea „libertate și te lasă să îți exprimi tumultul interior, pe care de multe ori nu îl poți arăta prin cuvinte”. Iată ce alte curiozități ne-a mai dezvăluit:

Dacă muzică n-ar fi, ar fi …
– Un vid.

Ce te-a ajutat muzica să descoperi?
– Postura de muzician mi-a oferit oportunitatea de a vizita țări în care nu credeam vreodată că o să ajung. Am reușit să străbat cam jumătate din continentul European. Kosovo a fost cea mai neașteptată locație în care am ajuns. Cea mai exotică destinație a fost China. Îmi doresc să ajung în Egipt și Japonia.

Cel mai emoționant moment din cariera ta?
– Îmi aduc aminte cu drag de concertul susținut cu Orchestra Română de Tineret la Filarmonica din Paris. A fost prima dată când am cântat într-o sală în care orchestra se afla în centru și era înconjurată de locuri pentru spectatori. Emoții mari, dar productive, acustică extraordinară și un public bucuros și entuziasmat să ne asculte. Pe scurt, o ocazie unică!

Cel mai amuzant moment de până acum?
– Singurele amintiri pe care le am în acest moment au avut loc în cadrul concertelor cu Orchestra Medicilor. Am avut de susținut concertul la Timișoara și aveam un „mare” solo de deschidere la piesa „Mocirița”, un fel de Le Sacre du Printemps, care începe tot cu nota Do în supra-acut. Dirijorul de atunci și-a pus mâna în cap atunci când a auzit minunatul meu Do trântit, cu un sunet care dădea aproape în multifonic, în nuanța de forte.

Ce muzică asculți, înafară de muzica pe care o cânți chiar tu?
– Îmi place foarte mult să ascult piese din repertoriul muzicii tradiționale spaniole, cântate mai ales la chitară.

Ce sunet nu suporți?
– Orice lucru metalic atins de o pilă sau de un fierăstrău, de exemplu. :))

Ce sunet îți dă o stare de bine?
– Foșnetul frunzelor.

Piesa preferată?
– Villa Lobos, Ciranda das Sete Notas.

Ce îți place la fel de mult ca și muzica?
– Îmi place foarte mult sa gătesc. Mă liniștește, este ca un fel de meditație, zbuciumul gândurilor mele dispare atunci când gătesc.

Cum arată o zi din viața unui muzician profesionist?
– O zi obișnuită este plină de repetiții, studiu individual, din când în când pauză de masă și câteva pagini citite dintr-o carte, seara înainte de culcare.

Lasă un răspuns

Toate drepturile rezervate – Laboratorul de Muzică | Asociația Culturală ISVOR