Muzica mă învață că fără muncă și dedicație nu obțin nimic.

Diana NEDELEA, flaut

Vă invităm să faceți cunoștință cu echipa instrumentiștilor din Laboraborul de Muzică!

Diana Nedelea cântă de la 11 ani la FLAUT, ale cărui sunete le aseamănă cu murmurul unei ape curgătoare. Ca muzician, Diana a descoperit scenele și publicul din Franța, Austria și Germania, însă i-ar plăcea să ajungă și în Danemarca. Pentru ea, muzica înseamnă “speranță, pasiune, dedicație și disciplină”. Iată la ce alte curiozități ne-a mai răspuns:

Când a început să îți placă muzica?
– Mama îmi povestește că pe la 11 luni m-am apucat să îi scot oalele din dulap și să bat în ele. Probabil acela a fost începutul. Apoi am făcut blockflote în clasa a IV-a la o școală generală, iar de la vârsta de 11 ani am început să cânt la flaut.

Dacă muzică n-ar fi, ar fi … ?
– De prisos orice formă de exprimare a emoției.

Cel mai emoționant moment din cariera de până acum?
– În liceu, participam la multe concerte pentru copii. La unul dintre ele, cei mici erau atât de impresionați de sunetul flautului, încât se putea citi în ochii lor emoția întâlnirii cu acest instrument. Am cântat din tot sufletul pentru ei. Atunci am avut printre cele mai profunde și emoționante legături dintre interpret și ascultător.

Ce muzică asculți, atunci când nu o cânți chiar tu?
– Rock, jazz, blues, latino, clasic și multe altele. Dacă ar fi să compar playlist-ul meu cu o mâncare, ar fi shaorma! 😂

Sunetele pe care nu le suporți… ?
– Creta pe tablă și orice fel de scârțâit.

Piesa preferată, pe care ai interpreta-o și la 3 noaptea dacă te-ar trezi cineva din senin?
– Partea a IV-a din Sonata in La de C. Franck.

Compozitorul preferat?
– Beethoven.

Dacă ar fi să alegi cadrul perfect pentru un concert, care ar fi locul?
– Mă inspiră cadrul natural deosebit de frumos de la Cabana Mălăiești din Munții Bucegi.

După muzică, ce alte activități faci cu aceeași plăcere?
– Cititul si hiking-ul.

Dacă ți s-ar da o zi fără muzică, ce ai face?
– Aș încerca să-mi desenez emoțiile.

Muzica te-a învățat… ?
– Muzica mă învață că fără muncă și dedicație nu obțin nimic. Este valabil în orice aș face.

Cel mai dorit premiu pe care l-ai câștigat?
– Marele premiu la concursul Aulodia din Brașov, în 2011.

Lucrarea muzicală clasică pe care ar trebui s-o cunoască toată lumea?
– Dansurile Polovtiene de Borodin.

Cum arată o zi din viața unui muzician profesionist ca tine?
– Repetiții dimineața, după-amiaza studiu și câteva zile din săptămână îmi petrec seara la sală.

Lasă un răspuns

Toate drepturile rezervate – Laboratorul de Muzică | Asociația Culturală ISVOR